Cand te-ai nascut, tatal tau numai putea de fericire ca are baiat. Te visa noul numar 7 de la Steaua si le spunea tuturor: "Asta-i noul Lacatus!".
Cand aveai 5 ani si se faceau echipele in spatele blocului, ai fost pus prima data sa alegi: Steaua sau Dinamo? N-ai ezitat nicio secunda, ti-ai scris cu creta numarul 7 pe spate si, chiar daca baietii mai mari te-au bagat in poarta, ai fost mandru ca esti la ros-albastri.
Cand te-a intrebat bunica ta ce vrei sa iti aduca Mos-Craciun, i-ai spus: Jambiere cu Steaua. Iar ea, saraca, a pierdut cateva nopti si doua gheme de lana ieftina ca sa le tricoteze.
Cativa ani mai tarziu, ai descoperit Ghencea. Templul. Locul ala care se umplea de lume, ori de cate ori jucau Campionii. Te strecurai prin sparturile alea din gard - cele dinspre unitatea militara - si dadeai fuga in peluza dinspre tabela, unde statea galeria. Nu stiai cantecele, dar ai inceput sa le inveti repede. Cateodata te mai opreai din cantat, pentru cateva clipe, doar ca sa ii auzi pe ceilalti, iar ti se umpleau de lacrimi si emotie.
Chiuleai de la scoala, cand juca Steaua in europene sau cu Dinamo. Daca meciul era pe Ghencea, acolo erai si tu. Daca nu, luai in brate televizorul si nu te dezlipeai de acolo pana la fluierul final.
Te-ai mutat apoi la Nord. Erati din ce in ce mai multi, cateva mii ca tine. Erati prieteni, imparteati ultimul ban din buzunar, ultimul fum de tigara si ultima gura dintr-un sandvis. Mergeati in deplasari si, oriunde juca Steaua, erati acolo si cantati pentru culori.
Dar anii au trecut. Armata Ultra a disparut, lasand loc unor grupuri in care numai credeai. Si parca din ce in ce mai putine lucruri ramasesera la fel... Te-ai mutat la T2, ti-ai facut abonament pe centru, deasupra tunelului. Insa mai mereu stateai acolo, langa gard, chiar la iesirea dinspre vestiare. Acolo l-ai aplaudat pe Ogararu cand a revenit la Steaua. Acolo ai plans de fericire cand Lacatus a pus prima data piciorul pe gazonul din Templu, purtand treningul pe care scria A1. Visele tale incepeau, din nou, sa prinda viata...
Acum ai un fiu. Are doar cativa anisori, si de-abia poate sa spuna Hai Steaua fara sa se balbaie putin. Tu inca tii cu Steaua, dar la meciuri nu te-ai mai dus de ceva vreme. Pentru ca simti ca locul tau numai e in Templu. Steaua de azi seamana din ce in ce mai putin cu Steaua ta. Te-ai saturat sa parasesti tribuna plangand de nervi, te-ai saturat de cei din jurul tau carora nu le pasa de Steaua ci de Gigi, te-ai saturat sa iti iei , bastoane si injuraturi doar pentru ca protestezi.
Cand fiul tau s-a nascut, n-ai fost in stare sa te lauzi cu el, asa cum tatal tau iti spunea "noul Lacatus". Cand fiul tau va avea 5 ani, va avea de ales intre o echipa condusa de un cioban, si una condusa de un cocalar infect. Cand fiul tau va avea 7-8 ani, nu se va mai bucura de jambierele cu Steaua, pentru ca ele nu vor valora nimic in ochii lui. Iar cand te va intreba de Templu, il vei duce intr-o plimbare pe acea arena parasita si mancata de rugina.
Cand fiul tau te va intreba de Steaua, n-o sa ai ce sa ii spui. Decat amintirile tale. Atat. Si prea putin pentru ca el sa inteleaga cu adevarat cum e sa ai sufletul ros-albastru.
duminică, 4 septembrie 2011
Amintiri din viitor
Etichete:
becali,
gigi,
interzis in ghencea,
jean pavel,
mori,
old,
oldboys,
pleaca,
steaua,
stelisti,
tribuna a-2-a,
ultras,
vinde
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu