Războiul pe care fanii Stelei (foto) îl duc împotriva lui Gigi Becali se înteţeşte. Împotriva finanţatorului din Ghencea se va pregăti un nou protest, de această dată de o amploare mult mai mare decât cel organizat în luna iunie, când pe străzile Bucureştiului au ieşit 3.000 de suporteri roş-albaştri.
Jean Pavel se implică din nou în organizarea fanilor stelişti. De data aceasta, fostul lider al Peluzei Nord vrea să-l mitralieze pe Gigi Becali. “Este adevărat că mă implic într-un proiect prin care, spunem noi, vrem binele Stelei. Va fi ceva cum nu s-a mai văzut în România. Dar dacă nu voi fi sprijinit de toţi suporterii, mă retrag“, a spus Jean.
Se pare că acesta intenţionează să atragă un număr imens de fani într-o locaţie care va fi aleasă dintre Palatul lui Gigi Becali din Aleea Alexandru, Piaţa Universităţii și stadionul Ghencea. În plus, s-a luat deja legătura cu mai multe nume importante din istoria Stelei, cărora li s-a cerut sprijinul în acest demers.
Fostul şef al galeriei vrea să strângă câteva zeci de mii de stelişti la miting
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Arhivă blog
-
▼
2009
(19)
-
▼
octombrie
(17)
- Ai avut dreptate
- Interzişi şi la Istanbul!
- Stare de asediu în Ghencea! Unde e războiul?
- Impresii de la meci
- Şi interzişi, şi legaţi de mîini
- Istoria Stelei
- Paraziţii se alătură campaniei "NOI VREM RESPECT".
- Fanii Stelei prezenţi azi la casele de bilete au a...
- POVESTEA CELEI MAI BUNE ECHIPE ROMÂNEȘTI DIN TOATE...
- Mihai Gainusa - unul dintre noi
- Iubesc Steaua, dar nu Steaua de azi!
- Comunicat AISS - Protestele continua pana la capat!
- 44% dintre români sunt stelişti. Urmează dinamoviş...
- Steaua, 44% din România!
- Jean Pavel ia atitudine! Pe Gigi il asteapta iadul!
- Pleaca!
- E simplu Gigi vreau sa dispari....
-
▼
octombrie
(17)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu